AVOCAT versus CASS

Premise: Am încheiat contract de asigurare de sănătate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Cluj, sens în care am contribuit cu 0,85% din veniturile realizate. Ulterior, am intrat în concediu de maternitate și am depus cerere privind acordarea indemnizației de maternitate. CASS Cluj a înțeles în temeiul prevederilor art. 1 alin. 2 lit. d) […]

Audierea ca martor a soției contravenientului

Una din apărările stereotipe folosită de IPJ în întâmpinările depuse la dosarele contravenționale este următoarea: se opun unei eventuale solicitări de administrare a probei cu martori cu vreuna dintre persoanele prevăzute de art. 315 alin. 1 Cod procedură civile, care potrivit dispozițiilor legale invocate, nu pot fi audiați ca martori. Apreciez că această opunere generală […]

Anularea certificatului de încadrare în grad de handicap și acordarea de daune materiale și morale

Starea de fapt: Persoană încadrată în grad de handicap „grav” căreia din 2011 i s-a acordat și „asistent personal”, mai exact i s-a alocat o sumă de bani reprezentând contravaloarea beneficiului „asistentului personal”. Persoana suferă de Nefropatie cu IgA și insuficiență renală cronică, motiv pentru care de 3 ori pe săptămână trebuie să facă hemodializă. […]

Ce se întâmplă dacă apelezi la serviciile unui avocat în negocierea cu asigurătorul RCA pentru acordarea unor despăgubiri?

Răspunsul este simplu: valoarea despăgubirilor propuse de asigurător crește considerabil. Recent m-am confruntat cu un dosar privind acordarea de despăgubiri ca urmare a unui accident rutier. Concret, clientul meu și-a găsit mașina lovită în parcare de un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice. Pentru acoperirea daunelor materiale produse la mașină a formulat cererea la […]

Cesiunea părților sociale dintr-un SRL către asociați din cadrul societății

Reglementare legală: art. 202 – 204 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale actualizată Procedura necesară pentru cesionarea părților sociale dintr-un SRL către asociați existenți este relativ simplă și presupune întocmirea unui dosar cu o serie de înscrisuri ce se depun la Registrul Comerțului. Actele necesare: 1. Cererea de înregistrare (formular tip eliberat de Registrul […]